„Introduceţi teatrul în şcoală!” -publicat de Mihaela Michailov

      Teatrul în educaţie dezvoltă participarea tinerilor la construcţia unui societăţi în care implicarea individuală şi colectivă constituie o formă democratică de acţiune şi schimbare.

      Ce fel de copii vrem să creștem în școlile noastre? Copii care au șansa să schimbe lumea în care trăiesc sau copii care asistă pasivi la o lume de care se simt din ce în ce mai puţin reprezentaţi?

      Introducerea opţională a teatrului în programa școlară poate reforma fundamental sistemul de învăţământ din România. Poate crea copii care reflectează critic la societatea din care fac parte, copii care se simt mult mai implicaţi să intervină și să schimbe mentalităţile din jurul lor. Copii care știu să comunice, să asculte și să răspundă, conștienţi de valoarea mesajului lor și de sensul profund al întrebărilor lor.

       Teatrul are forţa de a aduna oamenii într-o comunitate de idei, de a-i face să acţioneze pentru un scop comun, de a împărtăși povești de viaţă care devin mărturii existenţiale.

         Teatrul leagă lumi care nu s-au cunoscut niciodată și le dă șansa să se audă, să-și conștientizeze dorinţele și nevoile comune.

        Teatrul poate construi, în școală, o colectivitate de elevi care învaţă să fie uniţi, care învaţă că doar laolaltă produc schimbări.

         Teatrul este școala celor care dobândesc sensul experienţei împreună.

       Încă din 1917, unul dintre cei mai importanţi vizionari în domeniul educaţiei, Cadwell Cook, se referea la rolul fundamental pe care îl poate avea teatrul în educaţie, prin accentul pus pe două noţiuni esenţiale: autoînţelegerea şi empatia. Prin jocul de rol şi transferul de identitate, copilul înţelege mai bine dimensiunea problemelor pe care le trăieşte şi poate rezona şi la problemele cu care se confruntă cei de lângă el.
      Educaţia teatrală are un rol esenţial în învăţarea socială, în formarea unei conștiinţe identitare a elevului care, prin intermediul unor practici de rol, adică prin intermediul asumării existenţei altor personaje, va ajunge la întrebarea cheie: „cine sunt eu?” și, poate și mai important, „cine vreau să fiu eu?”. Teatrul îi scoate pe elevi din letargia învăţării anonime a informaţiilor – elevii înghit calupuri de date fără să le transforme într-o lume a lor – și îi apropie, prin joc și imaginaţie, de învăţarea personalizată.

       Trebuie să folosim comunicarea teatrală în toate formele ei. Nu pentru a deveni cu toţii artiști, ci pentru ca nici unul dintre noi să nu se simtă sclav într-o lume din ce în ce mai atomizată.   

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s